Texte
San Do Kai
traducere şi comentarii de Maestrul Taisen Deshimaru (1975)
CHIKUDO DAI SEN NO SHIN, TO ZAI MITSU NI AI FUSU. NINKON NI RIDON ARI. DO NI NANBOKU NO SO NASHI, REIGEN MYO NI KOKETTARI, SHIHA AN NI RUCHU SU. JI WO SHU SURU MO MOTO KORE MAYOI. RINI KANO UMO MATA SATORI NI ARAZU. MON MON ISSAI NO KYO. EGO TO FUEGO TO ESHITE SARA NI AIWATARU. SHIKARA ZAREBA KURAI NI YOTTE JUSU. SHIKI MOTO SHITSUZO WO KOTONISHI. SHO MOTO RAKKU WO KOTO NISU. AN WA JOCHU NO KOTO NI KANAI. MEI WA SEI DAKU NO KU WO WAKATSU. SHIDAI NO SHO ONOZUKARA FUKUSHU. KONO SONO HAHA WO URU GA GOTOSHI, HIWA NESSHI KAZAWA DOYO. MIZU WA URUOI, CHI WA KENGO. MANAKO WA IRO, MIMI WA ONJO, HANA WA KA SHITA WA KANSO. SHIKA MO ICHI ICHI NO HO NI OITE NENI YOTTE HA BUNPU SU. HONMATSU SUBEKARAKU SHUNI KISU BESHI. SONPI SONO GOWO MOCHI YU, MEICHU NI ATATTE AN ARI. AN SO WO MOTTE AU KOTO NAKARE. ANCHU NI ATATTE MEI ARI. MEI SO WO MOTTE MIRU KOTO NAKARE. MEI AN ONO ONO AITAI SHITE, HI SURU NI ZENGO NO AYU MI NO GOT O SHI. BAN MOTSU ONOZUKARA KO ARI. MASANI YO TO SHO TO WO IUBESHI. JISON SUREBA KANGAI GASSI RI OZUREBA SENPO SASO U. KOTO WO UKETE WA SUBEKARAKU SHU WO ESUBESHI. MIZUKARA KIKU WO RISSURU KOTO NAKARE. SOKO MOKU DO WO ESEZUNBA, ASHI WO HAKOBUMO IZUKUNZO MICHIWO SHIRAN. AYUMI WO SUSUMU REBA GON NON NI ARAZU. MAYO TE SENGA NO KO WO HEDATSU. TSUTSU SHINDE SANGEN NO HITO NI MOSU. KOIN MUNA SHIKU WATARU KOTO NAKARE.

INTRODUCERE

Shin Jin Mei, Hokyo Zan Mai,  San Do Kai.
Aceste trei sutre sunt esenţa Zen-ului. San Do Kai a fost scrisă de către Maestrul Sekito Kisen. Sekito a primit ordinaţia de la  Eno iar după moartea lui Eno transmisiunea i-a fost dată de Seigen. Linia de transmisiune este asta: Seigen, Sekito, Yakusan.
Sekito Kisen, în chineză Shih-t’ou sau Hsi-ch’ien, s-a născut în anul 700 şi a murit în anul 790. El practica zazen aşezat pe o piatră, de unde şi numele său: Sekito.
Seki: piatră
To: cap
Sekito: cap de piatră.
San Do Kai. Ce semnificaţie au cele trei kanji-uri?
San: reuniune, întâlnirea ce adună împreună.  San Zen de exemplu: a veni la Zen, a se apropia de maestrul Zen.
Do: asemănător, egal cu, la fel (nu are sensul de Cale).
Kai: Calea sau locul de întâlnire. De asemenea are înţeles de petrecere. San Zen Kai: petrecerea  de la zazen. Kai poate să însemne fuziune.
San Do Kai este un poem ritmat, este grupat în tranşe de câte cinci ideograme. El cuprinde cincisprezece fraze a câte cinci ideograme.
De ce se intitulează San Do Kai?
San: a se asemăna; Do: egalitate: Kai: unire. San Do Kai: întâlnire egal unire.
Maestrul Sekito la timpul său, citise şi studiase o carte foarte cunoscută a Maestrului Jo (ce nu era călugăr Zen) în care era scris:

           „ Adevăratul înţelept, marele om
              Adună, reuneşte, amestecă toate şi fiecare existenţă.
              El realizează fuziunea tuturora şi apoi creează sinele,
              Mintea curată a fiecăruia din aceste lucruri.
              El uneşte toate existenţele
              Conform minţii sale. „

Acesta este adevăratul înţelept.
Înţeleptul nu are ego însă fiecare lucru este un ego. Cerul şi pământul reprezintă unitatea ego-ului. Toate existenţele sunt ego-uri, ego-ul este unitate, el este unificat cu toate lucrurile.
Plecând de la această frază a compus apoi San Do Kai.
Perioada în care a trăit Sekito a fost perioada în care Zen-ul Soto şi Zen-ul Rinzai  s-au despărţit. Eno a avut un mare număr de discipoli, dintre care, cei mai importanţi au fost Seigen şi Nangaku. Nangaku a avut la rândul lui un discipol foarte inteligent şi plin de forţă: Baso.
Baso: bunicul calului, nume foarte interesant. Baso era foarte mare şi foarte puternic…ca un cal.
Şi în acelaşi timp, el avea încă un discipol: Sekito. Acesta nu era aşa de inteligent şi practica zazen aşezat pe un pietroi. Baso, a cărui inteligenţă era foarte profundă, iubea foarte mult discuţiile. Sekito, în schimb, făcea doar zazen, aşezat pe o piatră. Deja putem întrevedea cele două şcoli: Rinzai şi Soto.
Sekito primise ordinaţia de la Maestrul Eno. Putem spune că înţelegerea sa asupra Zen-ului era veritabilă.În zilele noastre călugării trebuie să recite San Do Kai în fiecare dimineaţă. Dar, foarte puţini dintre ei îi înţeleg adevărata semnificaţie.

 

                                                       SAN DO KAI

                       Identitatea a ceea ce se întâlneşte şi se reuneşte.

 

Chikudo dai sen no shin.
Chikudo este India.
Dai sen stă la originea numelui meu Tai sen. Dai sau Tai are sensul de mare. Tai are un sens mai larg decât Dai.
Sen în chineză înseamnă sihastru, înţelept. Sen este compus din două ideograme: la stânga omul, la dreapta muntele.
Sen – este cel care se retrage în profunzimile muntelui, departe de soare şi de mizerii, pentru a căuta Calea.
Dai sen- marele călugăr, marele înţelept: Buddha.
Shin : minte.
Deci, chikudo dai sen no shin: mintea marelui sfânt, marelui Buddha, marelui înţelept al Indiei.
În China sen este sihastru, înţeleptul ce deţine puteri magice, ezoterice.
Dai sen: marele înţelept al Indiei, Buddha Shakyamuni.

To zai mitsu ni ai fusu.
To zai este estul sau vestul. În realitate, universul în totalitatea sa. To zai nu este limitat, el conţine estul şi vestul, de asemenea sudul, nordul şi toate celelalte direcţii.
Găsim aici iarăşi kanji-ul mitsu. Mitsu din Hokyo Zan Mai: în mod secret, intim, apropiat, o mulţime compactă, strânsă. Semnificaţiile lui sunt numeroase.
Dai fusu : transmis, dat lui…
De la est la vest: înseamnă de la India până-n China, de la nord la sud.
„ Spiritul marelui înţelept al Indiei s-a transmis în mod intim, direct,  secret
De la est la vest.”
Mitsu ni ai fusu:
Mintea de Buddha, precum aerul şi lumina, se găseşte peste tot, în toate direcţiile, peste tot în spaţiu. Mintea de Buddha există în fiecare minte.
În „Sutra Nirvanei”, cea dintâi sutră, se afirmă că în fiecare lucru există natura de Buddha. Natura de Buddha este natura originară, este esenţa oricărui element aflat în cosmos. Natura de Buddha este energia cosmică prezentă în fiecare viaţă.
Buddha, înţeleptul, se apropie de această energie cosmică aflată în ego-ul său, în el însuşi. El uneşte această energie cu ego-ul său. Ego-ul devine energie cosmică şi în acelaşi timp, energia cosmică penetrează ego-ul. Are loc realizarea unificării ego - viaţă cosmică. Omul devine în armonie, în totală unitate cu sistemul cosmic.

Ninkon ni ridon ari.

În ceea ce priveşte fiinţele umane, senzaţiile şi inteligenţa diferă, însă în ceea ce priveşte Calea, sudul şi nordul nu există.

O să explic mai clar.
Inteligenţa diferă de la o fiinţă la alta, însa pe Cale toate fiinţele sunt identice; sunt abolite frontierele, distanţele, sudul nu mai este separat de nord.
De ce sud şi nord? Şi în China ca şi în Europa ca şi în Franţa, sudul diferă de nord. Din cauza suprafeţei mari a Chinei diferenţierile între nord şi sud creează puternice caracteristici proprii zonei. Oamenii din sud şi nord se războiesc fără încetare pentru putere şi supremaţie. Chinezii din nord, mai inteligenţi şi mai şcoliţi îi domină pe cei din sud. Nu numai personalitatea şi caracterele lor diferă ci şi ei ca oameni.
Calea nu cunoaşte frontierele.

Do ni nanboku no so nashi.

Nanboku. Aceasta ideogramă înseamnă Nord. Dar de ce Maestrul Sekito a scris aceasta frază?
După moartea lui Konin, cei doi mari discipoli ai lui, Eno şi Jinshu s-au despărţit. Jinshu era un om inteligent, sensibil, foarte abil. Eno, în aparenţă, cu puţină educaţie, neinteligent, incult. Dar a fost el cel care a primit transmisiunea succesiunii de la Maestrul Konin. Deci acela este momentul în care Zen-ul a fost divizat în cele două şcoli: de nord: Jinshu şi de sud: Eno.
Este interesant să constatăm că, dacă studiem în profunzime kanji-urile, există două posibilităţi de a traduce această frază. Insă noi trebuie să înţelegem adevăratul sens al kanji-ului so.

Do ni nanboku no so nashi.

Pe vremea când San Do Kai a fost scris, nu existau tipografii, textele erau caligrafiate. În plus, San Do Kai era rezervat discipolilor, era un text secret.
Kanji-ul so poate să însemne maestru dar, dacă considerăm faptul că ar fi putut fi caligrafiat greşit, o simplă eroare în stânga, înţelesul lui ar fi cu totul altul.
So: nici o diferenţă.
Deci avem aceste două posibilităţi de traducere:
1. Pe Cale, nu există nici Maeştri din Nord şi nici Maeştri din Sud.
2. Pe Cale, nu există nici Cale de Nord, nici Cale de Sud.
Aceste patru fraze constituie începutul lui San Do Kai. Frazele următoare dezvolta relaţiile, întâlnirea dintre Buddha  şi ego, fuziunea personalităţii proprii cu Buddha.

Reigen myo ni kokettari shiha an ni ruchu su.

Sursa spirituală este pură şi strălucitoare.
Doar afluenţii noroioşi curg în obscuritate.

Rei: minte, suflet, ku. Deci, adevărata minte.
Reigen: sursa de unde izvorăşte apa pură, originalitatea.
Myo: pur, curat, clar, strălucitor.
Această apă pură este nepătată.
Avem de asemenea kanji-ul umbră, dar el nu are un sens malefic ci mai degrabă înţelesul de profunzime, de fenomen profund creat de natură.
Deci, ce vrea sa zică cu asta?
În zazen, atunci când vă înţelegeţi adevărata voastră personalitate, voi realizaţi şi care vă sunt bonno-urile.
San Do Kai reprezintă esenţa Zen-ului, dimensiunea sa este imensă, universală. Daca realizăm faptul că sursa originalităţii personale este ku, existenţa fără numen, înţelegem sursa bonno-urilor noastre şi infinitatea fără de limite a conştiinţei. Când subconştientul iese la suprafaţă împreună cu cortegiul lui de gânduri complicate avem posibilitatea să înţelegem complexitatea mintii noastre, să vedem cum dorinţe nesfârşite se ridică din străfundurile conştiinţei noastre. Dacă reuşim să ajungem la această adevărată originalitate, realizăm că totul vine de la bonno-urile noastre, că sursa noastră spirituală este fără numen: ku.
Şi atunci, creierul nu mai înseamnă nimic. Crearea joncţiunilor neuronale ia sfârşit, crearea de karmă ia sfârşit.
Apoi ku devine shiki, sursa spirituală strălucitoare şi curată este murdărită de curgerea fenomenelor în viaţa noastră.
Ku soku ze shiki.
Dar sursa lui shiki este ku, iar acest ku (acest fără numen) se schimbă în shiki în funcţie de împrejurări şi de mijloace. Rădăcina devine ramură, frunze, flori şi roade.
Pe creangă, mugurele îmboboceşte, apoi înfloreşte şi din nou ciclul se reia… ca într-un cerc. Nu există fixitate; este dokan: cercul, roata vieţii, fără de început sau sfârşit.
Ku soku ze shiki. Shiki soku ze ku.
Acesta este dokan.
Însă, în cele din urmă, cele două aspecte se unesc, se identifică. Dar nu trebuie să ne gândim că ku devine shiki şi nici că shiki devine ku.
Rădăcina spune: „ Fără mine, voi n-aţi putea exista.”
Frunza răspunde:” Fără mine n-aţi putea respira, n-aţi putea trai.”
Nu, nu este aşa. Amândouă sunt necesare.
Bonno soku bodai: bonno-urile devin satori. Cele doua sunt separate, fiecare îşi ocupă propria poziţie, dar în acelaşi timp, ele fuzionează. Când te fixezi doar pe ku înseamnă că eşti blocat, în kontin, eşti adormit. Noi am devenit prea mult „nimic”.
Prin opoziţie, să ramii fixat pe shiki înseamnă să fii prea „ pe creanga”. Asta înseamnă sanran, creierul se complică, se scufundă în gânduri. El devine „murdar şi noroios”. Dacă o apă stătătoare este noroioasă, o apă care curge prea tare din cauza numeroaselor fenomene, va fi de asemenea murdară şi poluată

Trebuie găsită calea de mijloc între blocajul kontin-ului şi agitaţia excesivă din sanran, nu trebuie să rămânem fixaţi pe sursă, pe tradiţia străveche şi clasică.
Cu toate astea, sursa este necesară: ea este rădăcina. Bazele viitorului se clădesc pe propriile noastre creaţii, promovate de sanran, fenomene, shiki; însă trebuie să ne aflăm mereu dincolo de dualism.

Ji wo shu suru mo moto kore mayoi.

Să te ataşezi prea mult de fenomene este cauza iluziei.
Să urmăreşti, să întâlneşti esenţa (numenul)
Nu este veritabilul satori.

Încă o dată, acest lucru înseamnă shiki soku ze ku, ku soku ze shiki..
Kanji-ul ji are ca semnificaţie fenomen, existenţă, fapt (nu ideea), materia, shiki.
Să te ataşezi prea mult de shiki este iluzie….
Să urmăreşti, să întâlneşti ku nu este adevăratul satori.
Există oameni ataşaţi prea tare de fenomene. Pentru cei care sunt contra esenţei (numenului) acest ataşament  înseamnă iluzie. De cealaltă parte, există oameni care urmăresc, care vor esenţa, ideea.
 Dar şi aceste persoane ce sunt împotriva fenomenelor se află în eroare. Ambele puncte de vedere sunt greşite. Trebuie creată calea de mijloc.
Aici ku înseamnă raţionalism, judecata spirituală. Şi ji, shiki este practica, existenţa, faptul, lumea vizibilă, fenomenul. Ji este lumea vizibilă a materiei şi a fizicii. Rei este lumea ideilor, a metafizicii, lumea spirituală, lumea idee.
În Europa Kant a declarat:” Lumea fenomenala poate fi recunoscută, însă materia în sine nu poate fi demonstrată.”
Hegel a negat opinia lui Kant, iar Marx are un punct de vedere diferit: obiectivitatea materiei dă posibilitatea ca ea să fie recunoscută Este posibil ca materia să fie recunoscută. Noi putem vorbi de Dumnezeu fără a putea însă certifica fiinţa (faptul de a exista) a lui Dumnezeu. Kant, Descartes, sfântul Tommaso D’Aquino, au vorbit despre această problemă în existenţialism şi esenţialism.
Însă pentru Maestrul Dogen, spiritul şi materia sunt în unitate.
Deja acum doua mii de ani buddhismul considera existenţialismul şi esenţialismul (mu) ca fenomene fundamentale.

Mu, nimic, fiinţa şi non - fiinţa. Buddhismul se afla deja dincolo de aceste dualităţi prin „Calea de mijloc”. Problematica existenţei a fost primordială în toate filozofiile. Dar a avea doar un singur punct de vedere înseamnă să te găseşti în eroare. Bineînţeles, Kierkegaard, Jaspers, Sartre!... cu toate astea, nu trebuie să uităm importanţa esenţialismului.
Unde este adevărul?
Trebuie să creăm şi să ne bazăm pe ambele puncte de vedere. Nici să nu ne ataşăm doar de fenomene, nici să urmăm doar ku, esenţa fără numen.
În India, fie că e vorba de ceea ce era acum două mii de ani, fie că e vorba de zilele noastre, problema este mereu aceeaşi. Aceleaşi discuţii se repetă iar şi iar…
Un filozof german, Fichte, (1762- 1814), după ce a studiat Kant, a realizat fuziunea criticii raţiunii pure cu metafizica transcendentală creând astfel Weltvernunft, raţiunea universală, raţiunea pura:” Noi suntem, noi avem o inteligenţă practică.”
Ce reprezintă Tathandlung şi Handlung?  Adevărata conştiinţă şi acţiunea reflexivă reală.
Ce este egoul absolut, rădăcina egoului? Este activitatea noastră, de fapt acţiunea noastră, desfăşurarea acţiunilor noastre: activitatea originară a egoului. Raţiunea pură înseamnă a găsi câteva acţiuni raţionale căutând doar în lumea obiectivă. Dar veritabila certificare a egoului nu poate fi făcută prin prisma obiectivului. Activităţile noastre, desfăşurarea acestora ne definesc egoul.
Egoul absolut trebuie să fie şi für das ich – pentru „eu”. Fichte este incomplet, şi el a căzut la rândul lui în impas. Discuţiile s-au repetat fără încetare şi în Europa însă buddhismul rezolvase de mult această problemă prin Nagarjuna cu a lui „Cale de mijloc”.
Jaspers, pentru că a studiat textele lui Nagarjuna a reuşit să înţeleagă totuşi ceva din profunzimile existenţialismului.
L-am întâlnit pe Jaspers la Universitatea Heidelberg puţin înainte de moartea lui şi am discutat împreună. Jaspers mi-a spus că el gândea că filozofia buddhistă are o dimensiune mai mare decât cea europeană. Filozofia europeană este poarta deschisă către gândirea buddhistă, în mod particular către Zen. Jaspers dorea să studieze Zen-ul, însă din păcate a murit la scurt timp după aceea.
Profesorul Herrigel a înţeles impasul. El a plecat în Japonia pentru a studia filozofia Zen-ului. În Japonia un profesor i-a dat de înţeles că Zen-ul este dificil şi l-a sfătuit să abordeze tirul cu arcul. Herrigel a reuşit să înţeleagă doar respiraţia din timpul trasului cu arcul şi educaţia de la maestru la discipol, însă nu a practicat deloc zazen. Citindu-i cartea veţi vedea că profesorul Herrigel scrie că educaţia maeştrilor Zen este ceva minunat, fapt total necunoscut în Europa.
În legătură cu filozoful german Fichte ţin să adaug un lucru. Acest filozof vroia să înţeleagă mai mult „a face”, adevărata raţiune a lui „a face”, dar nici el, ca de altfel nici Herrigel, n-a reuşit. Jaspers şi Heiddeger au cercetat filozofia buddhistă dar n-au reuşit s-o găsească. Obiectul ultim sau principiul ultim al cosmosului nu se găseşte în creierul frontal, acest obiect se găseşte în tot cosmosul.
Omul trebuie să urmeze sistemul cosmic. Omul însuşi, în particular conştiinţa proprie creierului pre-frontal, nu se poate armoniza cu sistemul cosmic; în acelaşi timp omul trebuie să urmeze acest sistem…să urmeze  legile naturii. În Europa, filozofia, ştiinţele se bazează pe gândirea creierului pre-frontal, fără nici o armonie cu ordinea cosmică şi cu ordinea naturii. Şi astfel ele cad în impas. Ele sunt opuse sistemului cosmic, legilor naturii. Este criza civilizaţiei noastre.

Mon mon issai no kyo. Ego to fuego to eshite sara ni aiwataru.

Guvernate de legea interdependenţei,
Porţile şi obiectele acestora se interpenetrează.
Împreună dar ne împreună.
Acestea se pot uni într-un mod armonios.
Iar dacă această armonioasă întâlnire n-are loc
Fiecare rămâne pe poziţia ei.

Ce înseamnă asta?
Porţile sunt cele şase simţuri. Gen ni bi ze shin i: ochii, urechile, nasul, gura, corpul (pipăitul) şi conştiinţa.
O să traduc direct.
Mon: poarta, intrarea, poarta pe unde se intră.
Este vorba deci de porţile de intrare în corpul nostru.
De ce gândim? De ce vedem, auzim, simţim gustul, simţim senzaţiile? Graţie acestor organe de simţ, cele şase porţi de intrare în corpul nostru şi obiectele acestora… de exemplu  putem privi o floare, auzi lătratul unui câine. Urechile reprezintă poarta iar lătratul câinelui - obiectul. Dacă în timpul zazenului auzim sunetul clopotului templului, sunetul lui este obiectul.
Ego to fuego.
Floarea ochilor noştri.. imaginea florii şi ochii noştri nu sunt separate dar în acelaşi timp ele sunt separate. Acestea sunt împreună dar în acelaşi timp nu sunt împreună. Ele sunt relative una la cealaltă într-un mod delicat şi subtil, însă, la fel, în acelaşi timp, ele nu sunt relative una la cealaltă. Ele nu sunt fixe.
Ego…fuego.
Ego este asemenea luminii lunii ce penetrează lacul adânc fără să lase nici o urmă. Atunci când ele nu sunt împreuna, fuego, luna luminează acoperişurile caselor liniştite şi tăcute, în vântul violent al văii.
Fiecare depinde de poziţia fiecăruia, dar în acelaşi timp. Fiecare este liber. Sensul acestei fraze este foarte profund. Înseamnă că ego: împreună, rădăcina, ramurile se combină, fuzionează, se suportă, se ajută reciproc, păstrează profunde relaţii de interdependenţă.
În fuego: ne - împreună, rădăcina rămâne rădăcină în poziţia ei de rădăcină, în pământ, separată de frunze, frunzele rămân frunze. Fiecare rămâne pe poziţia sa esenţială, la funcţiunile sale; rădăcina – să ia apa din pământ, frunzele – oxigenul din aer. Fiecare este liberă, însă fiecare are o relaţie şi o  corelaţie profundă cu cealaltă, cele două aflându-se intr-o relaţie de interdependenţă – separate dar împreună – pentru că de fapt ele aparţin aceluiaşi arbore.
La fel cu acest exemplu este şi cu simţurile noastre. obiectul rămâne obiect. Culoarea florii, sunetul clopotului, are fiecare poziţia sa esenţială. Atunci când noi vedem culoarea florii, când auzim sunetul clopotului are loc combinarea, contopirea. Şi-astfel, putem vedea culoarea florii, auzi sunetul clopotului. La fel este şi cu gustul, gândirea, cu toate simţurile noastre.
Obiectul însă nu ne pătrunde în ochi. Culorile, sunetele, există peste tot, nu doar pentru noi ci pentru toată lumea, şi toată lumea poate vedea acel obiect. Obiectul nu penetrează organele de simţ, iar organele de simţ nu penetrează obiectul. Fiecare rămâne pe poziţia proprie, ca relaţia dintre apa lacului şi lună.  Contactul cu lucrurile murdare nu le murdăreşte, o conştiinţă pură rămâne nepătată chiar în contact cu lucrurile murdare. Ea nu va fi pătată niciodată. Bineînţeles că ea va fi influenţată pentru scurt timp de acesta însă curând ea-şi va regăsi condiţia sa normală.
Ego semnifică combinarea, joncţiunea, uniunea organelor de simţ ce devine unitate fără relativitate.
Fuego semnifică dualitatea şi relativitatea organelor de simţ şi a obiectelor acestora ce rămân pe poziţiile lor esenţiale.
Dar, există „ego şi fuego” şi există non „ego şi fuego”: împreună dar ne – împreună, ne - împreună şi împreună. Acest lucru ne este o simplă dualitate, nici un monism ci este un minunat principiu Zen, principiul interdependenţei, principiu inviolabil şi fără intervenţie.
Legea, statutul Zen-ului – San Do Kai – este legea naţională pentru Zen-ul Soto. Persoana care nu înţelege San Do Kai este ca o persoană care nu cunoaşte legile statului său sau, de exemplu, statutul Asociaţiei Zen  Europene (vechea denumire a asociaţiei create de Maestrul Taisen Deshimaru în 1970).
Eu cred că până în prezent nici un european n-a înţeles San Do Kai, Hokyo Zan Mai şi Zen-ul.

Shikara zareba kurai ni yotte jusu.
Shiki moto shitsuzo wo kotonoshi.
Sho moto rakku wo koto nisu.
An wa jochu no koto ni kanai,
Mei wa sei daku no ku wo wakatsu.

Esenţa tuturor obiectelor vizibile posedă
în funcţie de fiecare obiect
Calităţi şi imagini diferite.
Felul sunetului se schimbă în funcţie de
bucurie sau  suferinţă.

An are sensul de întunecimea adâncimilor.

Această profunditate întunecată este lumea combinării elementelor,
Combinare ce are loc în toate direcţiile, sus, jos, la mijloc.
Insă, în prezenţa luminii, obiectele sunt clare.
Şi, de pe poziţia existenţială a fiecăruia
Putem discerne ceea ce este pur de ceea ce este impur.
 
Rei este mijlocul, metoda justă prin care se poate separa ceea ce este pur de ceea ce este impur, an, tenebrele obscure, profunzimile unde are loc  combinarea elementelor.
Lectura directă a textului nu vorbeşte decât despre combinarea a ceea ce este sus cu ceea ce este la mijloc, însă  în realitate este vorba de combinarea a ceea ce este sus cu ceea ce este jos. Există de asemenea şi noţiunea de separare şi dispersie.
În primul rând:
Shiki: culoare, obiect vizibil în forma sa, lung, rotund, scurt.
Moto: origine, rădăcină.
Chu (tsu) : calitate.
Jo (zo): imagine.
Kotonoshi: diferit, care nu se aseamănă.
Sho: voce, sunet.
Moto : origine.
Rakku:Bucurie.
Ku: suferinţă.
Originea sunetului diferă în funcţie de bucurie sau suferinţă.
An: tenebre, negru.
Mei: clar, luminos.
În domeniul organele simţurilor, obiectele posedă numeroase caracteristici. În domeniul simţurilor, sunetul şi culoarea predomină. Ele sunt reprezentative  pentru cele şase simţuri ale noastre. obiectul vederii are o culoare, o formă, poate fi imaculat sau murdar, mare sau mic, rotund, lung sau scurt.
Un exemplu: „ Cerul este albastru, acoperişurile roşii”, celebru în Franţa.
Sunetul bucuriei este diferit de sunetul suferinţei, culoarea slipului este percepută ca fiind diferită de cea a kesei.
(Notă: explicaţiile date pentru kanji-uri sunt metafore, ele trebuie interpretate în acest sens.)
Obiectele vederii au o formă, o figură. Ele sunt ansambluri de lumină. Sunetul
n-are formă, el este un ansamblu al tenebrelor. Sunetul este profunditate. Şi în aceasta adâncime, elemente numeroase se combină (sunetele înalte, joase, puternice sau slabe). Dar în prezenţa luminii obiectele devin clare, iar în poziţia lor existenţială, noi putem discerne ceea ce este pur de ceea ce este impur.
Şi în corpul nostru avem locuri întunecoase şi locuri luminate. Faţa ne-o putem vedea cu uşurinţă într-o oglindă, în timp ce organele sexuale sunt ascunse.
Sunetul văii şi ecoul acestuia se extinde până departe, în adâncime.
Am citit de curând o carte cu titlul Sunetul Văii. Această carte are ca subiect modul în care se pot vedea culorile folosind audierea de diferite sunete emise de pian. În funcţie de înălţimea sunetelor, acute şi grave, are loc o influenţare a imaginaţiei, iar percepţia culorilor este diferită. Albastru, roşu, gri, argintiu, culoarea se deschide de la negru la gri… la fel este şi cu amestecul de culori şi de sunete şi tonalităţi ale muzicii şi sunetelor.

Natura celor patru mari feluri revine automat  la sursă
Aşa cum copilul îşi regăseşte mama.

Cele patru mari genuri semnifică elementele de bază ale cosmosului, pământul, focul, apa şi aerul. Aceste elemente sunt ascunse, obscure, iar în cele din urmă ele devin lumină pură, ultimă  simplicitate a elementelor, molecule şi particule elementare.
Teoria lui Dalton a văzut lumina zilei în 1804. această teorie permite explicarea modului în care diferitele elemente constitutive ale unui atom se asamblează, în ce mod aceste elemente se combină între ele pentru a forma o moleculă.
Niels Bohr şi Stanford Moore au studiat structura atomului. Această formă de combinare este o combinare comparativă, o combinare de lanţuri de ioni. Toate astea sunt foarte interesante şi aş vrea să fac o comparaţie între ştiinţă şi Zen.
Mai târziu, profesorul Pauling a scris despre natura legăturilor chimice:
„ Particulele elementare constitutive ale materiei sunt supuse forţelor de atracţie şi de respingere şi formează configuraţii ce reprezintă poziţia în care acestea sunt în echilibru.”
Profunditatea, sinonimă cu ansamblul, cuprinde negativul, pozitivul, jos, la  mijloc, yin, yang, forţa centrifugă şi forţa centripetă.

Lumina separă purul de murdar.

În spatele acestei fraze simple se ascunde o mare profunzime. Noi ne dorim să devenim puternici, să dobândim o personalitate puternică. Dorim să ne alăturăm celorlalţi. În zazen suntem singuri dar în acelaşi timp, prin forţa complementarităţii, suntem în interdependenţă cu ceilalţi. Să doreşti să ai o personalitate puternică înseamnă să doreşti puterea autonomiei. Să doreşti să te alături celorlalţi înseamnă să doreşti puterea universalităţii. Aceste două puteri sunt în contradicţie.
De exemplu călirea oţelului. Pentru a-i mări rezistenţa mai întâi el este băgat în foc până devine alb apoi el este scufundat într-o baie de apă rece iar apoi bătut cu ciocanul. La fel este şi cu caracterul nostru, trebuie să i se facă acelaşi tratament.
Ne găsim tot timpul în prezenţa forţei de respingere (centrifugă) şi celei de atracţie (centripete). Forţa centrifugă semnifică o personalitate puternică, individualistă, puternic autonomă. Atracţia, puterea universală, este forţa centripetă. Forţa centrifugă este înţelepciune şi extensie. Forţa centripetă este iubirea, forţa întregului şi inserarea. În psihologie asta înseamnă adaptare, metabolism, ceea ce este integrat şi apoi respins.
În zazen suntem aceste două puteri. În zazen aceste puteri se întăresc. Asta este la fel pentru tot. Este ordinea cosmică.
Eu spun mereu „ordine cosmică”.. insă ce înseamnă asta?
Ordinea cosmică este echilibrul dintre forţa centrifugă şi cea centripetă. Echilibrul devine instabil, mişcarea apare, echilibrul se reinstalează, din nou un dezechilibru apare. De la pozitiv la negativ, de la negativ la pozitiv.
În lumea fenomenelor este întotdeauna aşa.
În cosmos, acest echilibru trebuie mereu restabilit. Este o ordine naturală care are la bază echilibrul dintre forţa centrifugă şi cea centripetă. Tot timpul ne aflăm în prezenţa sintezei, a combinării şi echilibrării acestor două forţe. Mereu există repetarea unirii şi separării materiei.
Separare, îmbinare. Această alternare are loc fără încetare. Forţele de rezistenţă, care sunt în opoziţie, devin forţe ale vieţii. Această forţă a vieţii se divide în două părţi: puterea autonomă, de independenţă, şi spiritul de uniune, de cooperare pentru a se reuni apoi unele cu altele.
Trebuie să explic ce este ordinea cosmică. Am studiat acest lucru foarte profund, este un lucru important atât pentru ştiinţă cât şi pentru Zen.
Lumea tenebrelor silenţioase, cea a combinării în structuri, pe toate direcţiile şi  lumea luminii înseamnă delimitarea care există între ceea ce este pur şi ceea ce este întinat.
Automat, cele patru mari elemente revin la origine. În zilele noastre se poate da o explicaţie ştiinţifică, însă Tozan realizase deja asta acum doua mii de ani. Separare, dispersie, apoi combinare, circulaţie şi apoi din nou dispersie. Celulele care se nasc, care se creează şi apoi se separă sunt de fapt lumină.
Din contră, să luăm acest exemplu, unirea femeii cu bărbatul în timpul actului sexual. Acest lucru ţine de ceea ce este ascuns, obscur. Celulele care se divizează într-un număr incalculabil, sunt lumina.
Separarea şi unirea naţiunilor globului nostru pământesc urmează aceeaşi teorie a legăturilor chimice dintre neutronul şi nucleul particulelor.
Totul aparţine ordinii cosmice şi depinde de aceasta.
O forţă centrifugă, de respingere, dezvoltă, antrenează o forţă autonomă şi o personalitate puternică, în extensie.
Forţa centripetă  este cea a unirii şi asamblării. Ea este forţa de interdependenţă şi de universalitate. Această forţă va fi întărită prin contactul fiinţelor umane între ele. Dacă forţa de respingere este puternică, personalitatea afirmată şi caracteristica ei va fi puternică. Dacă forţa centripetă este dezvoltată atunci şi forţa universalităţii va fi de asemenea. Cele două forţe sunt indispensabile şi necesare pentru fiinţele umane. Aceste forţe opuse trebuie să fie echilibrate şi puternice. Armonia dintre aceste forţe antagoniste este aidoma armoniei dintre căruţaş şi hăţuri.
Forţa centrifugă este esenţa luminii. Forţa centripetă este natura drepturilor şi îndatoririlor, sursa forţei universalităţii.
Forţa centrifugă este înţelepciune, forţa centripetă este iubire. Cele două forţe rezidă în calitate, extensie şi puterea de a acţiona. Echilibrul este o înţelepciune puternică, completă, amprentată  de compasiune şi iubire universală. Cele două forţe de respingere şi de atracţie sunt necesare. Pentru antrenamentul personalităţii, concentrarea şi extinderea repetată dau o forţă şi mai mare acesteia. Fără existenţa acestei armonii pacea şi liniştea nu pot exista. Viaţa fiziologică este reglată de acelaşi principiu, acelaşi şi în cazul educaţiei discipolilor.
Ieri v-am vorbit despre forţa centrifugă şi forţa centripetă, de specializare şi universalizare. Prin dezvoltarea aspectului calitativ, forţa centrifugă devine calitate: interiorul devine puternic. Forţa centripetă dezvoltă aspectul cantitativ: exteriorul devine puternic. Forţa centrifuga este interioară şi are forţa de respingere şi dispersie. Este o personalitate şi o individualitate puternică. O mare specializare în extensie. Forţa centripetă, cea a asamblării, are forţa de atracţie.
Bineînţeles, cele două forţe conţin ambele puteri, de extensie şi de atracţie. A şi Buddha se atrag unul pe celălalt de către forţa centripetă şi se resping datorită forţei centrifuge. Pentru a se realiza unirea lui A cu Buddha este necesară o combinare. Pentru a se realiza separarea lui A de Buddha este necesară dispersia. Iar unirea lui A cu Buddha înseamnă că cele două forţe sunt în echilibru.
Adevăratul echilibru dintre cele două forţe : centrifugă + centripetă = zero.
Este adevărul, adevăratul echilibru.
În momentul echilibrului exact, mişcarea nu mai există. Ruperea echilibrului antrenează mişcarea şi transformarea. La fel şi pentru fiinţa umană. Noi posedăm aceste două forţe necesare. Însă la unii domină forţa centripetă iar pentru alţii, forţa centrifugă. Pentru unii una dintre forţe domină, iar pentru alţii, forţele sunt în echilibru.
O discipolă a mea este centrifugă, alta este centripetă. Cea a cărei forţă centripetă este puternică va avea o excelentă personalitate pentru exterior; cealaltă la care forţa centrifugă domină va trebui să primească o educaţie forte, destinată unei persoane cu personalitate puternică.
Cele două forţe sunt antagoniste însă atunci când ele se află în echilibru, personalitatea este puternică şi completă.
Fiecare dintre noi este guvernat de aceleaşi principii.

Focul încălzeşte, vântul este în mişcare.
Apa este udă, pământul este tare.
Pentru ochi, este culoarea.
Urechile percep sunetele, nasul simte aromele.
Limba poate distinge săratul de dulce.
Însă toate existenţele, precum frunzele copacului
Sunt hrănite prin rădăcină.
Începutul şi sfârşitul provin de la aceeaşi sursă: ku.
Începutul şi sfârşitul se reîntorc în nimic.
Nobil sau vulgar pot fi folosite, după bunul vostru plac!

Este o traducere făcută cuvânt cu cuvânt.
Focul încălzeşte….
Focul de lemne din sobă şi fierul topit în creuzet nu au aceeaşi temperatură. Cu toate acestea, originea, sursa este focul. Noi nu putem vedea originea, ea există în profunditatea obscură.
Nu putem înţelege esenţa vântului, sursa aerului în cer. Aerul se pune în mişcare pornind de la o zonă de înaltă presiune către o zonă de joasă presiune, astfel vântul este generat. El poate deveni un fenomen rapid, lent, chiar poate deveni un taifun. La fel şi pentru elementul lichid, pot avea loc o multitudine de fenomene.
În mod asemănător, pământul cu timpul poate deveni piatră. Stratificarea rocilor permit analizarea structurii sale.
Pentru ochi este acelaşi lucru. Dacă avem ochii închişi nu putem înţelege ce înseamnă să vezi; dar dacă îi deschidem, o multitudine de culori va apărea. În zazen nu vedem decât peretele din faţa noastră, şoldurile rotunde ale fetei aşezate în faţa noastră, un colţ de zafu, umbra kyosakului, doar câteva lucruri.
Însă pe stradă putem vedea culori foarte variate.
Gama do, re, mi, fa, sol, la, şi, do se bazează doar pe şapte note, care devin muzică, trecând de la sunetele cele mai grave până la cele mai înalte, transformându-se în mii şi mii de sunete diferite.
Dar care este sursa, originea acestor sunete?
Într-o zi, într-un templu, un tânăr călugăr îşi întrebă maestrul:
„ Clopotul bate, urechile mele aud sunetul, dar unde se află sunetul?”
Această întrebare a devenit un koan celebru.
Când mintea este fără obiect şi fără scop nu este complicată. Dar dacă un obiect, un scop apare, apar şi numeroasele fenomene. O singură rădăcină, aceeaşi, produce mulţimea de frunze. Rădăcina este sursa unică, dau numeroase sunt fenomenele ce pot apărea.
Nasul percepe diferite şi numeroase mirosuri. Dacă nu mâncăm, limba nu poate simţi nici un gust; însă funcţia limbii este aceea de a percepe şi diferenţia gusturile, cum ar fi cel de dulce, sărat, acru şi blând.
Dar mai mult, aceeaşi savoare câinele şi pisica o simt diferit. Dacă punem o bucăţică de carne pe nasul unei pisici, aceasta va continua să lingă farfuria chiar dacă aceasta este goală.
Maestrul meu Kodo Sawaki repeta mereu: „ Era un tip care avea puţin caca pe vârful nasului ce continua să întrebe: „ Dar cine pute aici?”
De unde vine mirosul, sunetul? Cui aparţin ele? Pentru satori şi pentru „caca de pe vârful nasului”…este acelaşi lucru.
În shiki soku ze ku fenomenele nu au numen. În ku soku ze shiki non – numenul devine o multitudine de fenomene. Dar la început şi la sfârşit ele revin la ku.
Sho este sursa originară, rezultatul final, iar în final, ku. Însă există diferite concepte: nobil, vulgar, bogat, sărac, inteligent, prost.
Care este sursa, originea vieţii?
Nenumăraţi profesori s-au străduit să rezolve această problemă, însă fără succes. Pentru că sursa vieţii nu poate fi aflată prin ştiinţă. Ea nu este nici inima, nici creierul ci interdependenţa tuturor organelor din care rezultă activitate şi energie. Această energie este legată de energia cosmică.
Aceea este ku. Atunci când sursa, sfârşitul, originea şi fenomenele vor dispărea, doar ku va rămâne. Mereu eu spun că ku este existenţa fără numen.

Sonpi sono go wo mochi yu.

Fiecare concept ar utilitatea lui, bogat, sărac, Dumnezeu, Buddha, demon, fiinţă umană… însă  la urma urmei, nu are nici un fel de importanţă.
Care este sursa conştiinţei noastre?
Nu este doar creierul cu neuronii săi. Hipotalamusul are un rol important în cadrul conştiinţei noastre (inconştient, subconştient şi conştient).
Ce este Calea? Direcţia? Fără existenţă…nu avem direcţie.
Unde se află estul? Estul nu există. În cele din urmă totul se rezumă la mine însumi.
Unii caută estul în Germania, în Austria, în Cehoslovacia, în Ungaria, în Ukraina, în Mongolia…apoi în Japonia, Statele Unite, Lacul Michigan…apoi revenim iar la Paris trecând prin Oceanul Atlantic şi apoi prin Normandia.
Care este Calea? Veritabilul satori? Ego-ul?
Dar, la urmă se revine iar la mine însumi, la existenţa fără numen.

În întuneric există lumină.
Nu priviţi cu o viziune întunecată.
În lumină există întunericul.
Nu priviţi cu o viziune luminoasă.

 

---Va urma---

Gakudoyojinshu

Cap 1. IN CE FEL TREBUIE PRODUSA MINTEA TREZIRII

Mintea trezirii a primit numeroase nume, insa mintea este unica. Patriarhul Nagarjuna a zis:
„Mintea ce mediteaza asupra aparitiei urmata de disparitie si asupra impermanentei lumii o numim mintea trezirii.”  Si daca e asa, nu putem oare considera minte a trezirii faptul de a ne dedica un timp sprijinindu-ne pe aceasta minte?
Intr-adevar, atunci cand meditam asupra impermanentei, mintea lui Eu si Al Meu nu se produce, nici gandurile legate de renume si de interes nu apar.
Suntem inspaimantati de rapiditatea trecerii timpului, deci antrenamentul pe Cale trebuie facut ca si cum am vrea sa ne salvam de la un foc ce ne arde pe cap.
Vedem toate aspectele inconsistentei corpului si vietii, astfel sa practicam plini de zel, precum Buddha isi tine talpa ridicata.
Chiar de auzim vocile pline de lauda ale divinitatilor Kinnara si ale pasarilor Kalavinka, [sa le consideram precum] vantul serii ce ne mangaie urechile; chiar de vedem frumusetea minunata a lui Wang Chiang si Hsi Shih, [sa le consideram precum] roua diminetii ce voaleaza ochii.
Si nu, imediat ce ne debarasam de legaturile create de sunetul sau forma, nu ne armonizam oare spontan cu perfectiunea ideala a mintii Caii?
Ieri precum si azi, daca auzim oameni pe care nu i-am mai auzit demult, daca vedem oameni pe care nu i-am mai vazut de mult timp, putem observa ca multi dintre ei eu cazut in plasa renumelui si al interesului, pierzand astfel pentru totdeauna viata spirituala a Caii buddhiste. Ce pacat, cate regrete. Nu putem ignora aceste lucruri.
Chiar si despre acela care a citit minunate texte ce contin invatatura provizorie si veritabila sau au primit transmisiunea doctrinelor exoterice si ezoterice, daca in schimb acesta nu a renuntat la atasamentul fata de renume si interes (castig)– nu putem spune despre el ca a produs mintea trezirii.
Sunt din cei care spun ca mintea trezirii este mintea trezirii supreme si perfecte si ca nu trebuie sa te impovarezi cu renumele si cu interesul.
Sunt oameni care spun ca mintea trezirii consta in examinarea si intelegerea [adevarului] si ca, intr-un gand exista cele trei mii de elemente.
Sunt altii care spun ca mintea trezirii consta in faptul ca nici un gand nu se produce.
Unii spun ca minea trezirii este mintea care ne face sa accedem la domeniul lui Buddha.
Toti acestia care spun toate aceste lucruri nu au inteles inca mintea trezirii; ei se inseala si o desconsidera. Cat de departe sunt acestia de Calea buddhista!
Sa incercam sa reflectam asupra mintii noastre prezente care este plina de atasamentul de Eu si Al Meu, de renume si interes. Cum poate o astfel de minte sa se identifice cu natura si aspectele particulare ale celor trei mii de elemente dintr-un singur gand? Cum pot avea experienta faptului ca nu se produce nici un gand? Nu exista intr-o astfel de minte decat judecati false, atasament la renume si dragoste de interes. Nu gasim nimic la ei pe care sa-l putem considera ca minte a trezirii?
Din timpuri stravechi, sfintii care au obtinut Legea, chiar daca s-au folosit de mijloacele lumii profane, nu au avut niciodata judecati false in legatura cu renumele si interesul (castigul).
Ne avand nici macar nici atasament fata de Lege, cum ar fi putut ei avea fata de lume?
Despre ceea ce numeam mai devreme – mintea trezirii – mintea meditatiei asupra impermanentei este una dintre forme. Nu sunt nicidecum cele indicate de acei lipsiti total de sens. Aceasta gandire care nu se produce, aceste aspecte particulare ale celor trei mii de elemente, toate acestea releva o conduita minunata ce apare dupa producerea mintii trezirii. Nu trebuie facuta confuzie in aceasta privinta.
[Cel care] uita chiar si o clipa pe Eu si Al Meu si se antreneaza retras devine familiar cu mintea trezirii. Pentru ca cele saizeci si doua de vederi eretice isi au originea in Eu. Atunci cand reusim sa-l vedem pe Eu trebuie sa ne asezam tacut si sa examinam cu minutiozitate: care este originea existentei corpului nostru extern si intern? Corpul ce are par si piele, pe care-l primim de la parinti, este alcatuit din doua picaturi, alba si rosie; de la inceput pana la sfarsit el este vacuitate. De aceea el nu constituie un adevarat Eu. Stiinta (faptul de a sti), care rezulta in urma gandirii, din minte si din cunoastere este legata de durata vietii; dar ce se intampla atunci cand incetam de a inspira si expira? De aceea el nu constituie un Eu.

Exista oare chiar cel mai mic lucru de care  sa ne putem atasa? Trebuie sa fii ignorant ca sa te atasezi de ceva; trezitul se detaseaza de tot. A se iluziona in legatura cu un Eu care este un non-Eu, a te atasa de un lucru care este un non-lucru ineamna a nu pactica Calea buddhista ce trebuie practicata, inseamna a nu elimina lumea ce trebuie eliminata, inseamna a avea aversiune fata de Legea veritabila si de a cauta o Cale falsa. Ce eroare, nu-i asa?

 

---Va urma---