Maeştri
Bodhidharma (470-532)
Bodhidharma (Daruma) a fost primul Patriarh al Zenului chinezesc (Ch’an). S-a născut în Ceylon în 470. Numele Bodhidharma se compune din bodhi – satori şi dharma – ordinea cosmică, legea, adevărul cel mai înalt al acestei lumi. Bodhidharma înseamnă deci satoriul adevărului cosmic. Bodhidharma este cel care a adus Zenul din India în China, însă, dezamăgit de faptul că nimeni nu-l întelegea, s-a retras în munţii din Nord, la templul Shaolin. Se spune că acolo a practicat cu fata la perete, în imobilitate, pentru noua ani. În japoneza, Bodhidharma se pronunţă Bodai Daruma, iar înţelesul este Bodai - a se trezi, Daruma - legea, dharma, învăţătura, realitatea ultimă. Zazenul lui Bodhidharma este intimitatea cu realitatea ultimă, cu veritabilul satori. O fraza din Zen spune: "Zazen înseamnă a te amesteca cu Bodhidharma". Zazenul este practica unităţii. Cu corpul nostru, cu celulele noastre, în unitate cu pielea, carnea, oasele, măduva lui Bodhidharma.
Predica lui Bodhidharma
Buddha este termenul sanscrit pentru ceea ce voi numiţi trezit, trezit într-un mod miraculos. Faptul de a simţi, de a raspunde, de a vă arcui sprâncenele, de a clipi, de a va mişca mâinile, picioarele, toate acestea reprezinta natura voastră miraculos trezită. Şi această natură este mintea. Iar mintea este Buddha. Şi Buddha este Calea. Iar Calea este Zenul. Însă cuvântul Zen rămâne o taină atât pentru muritorii de rând, cât şi pentru înţelepţi. A va vedea propria natură înseamnă Zen. Dacă nu vă vedeţi propria natură, atunci nu există Zen...
Încercarea de a dobândi starea de Buddha sau iluminarea este ca încercarea de a apuca spaţiul. Spaţiul are un nume dar nu are o formă. Nu este un lucru pe care să-l poţi apuca, să-l ridici, să-l pui jos. Dincolo de această minte nu există Buddha. Buddha este produsul minţii tale. De ce să cauţi un Buddha dincolo de această minte? Toţi Buddha din trecut şi viitor vorbesc doar de această minte. Mintea este Buddha, iar Buddha este mintea. Dincolo de minte nu este Buddha, iar dincolo de Buddha nu este minte. Dacă credeţi că dincolo de Buddha este minte, atunci în ce loc se află el? Nu există nici un Buddha dincolo de minte, aşa că de ce să imaginezi unul? Nu poţi cunoaşte mintea ta adevărată câta vreme te înşeli pe tine însuţi. Atâta timp cât eşti amăgit de o formă fără viaţă, nu eşti liber. Dacă nu mă credeţi, auto-amăgirea nu vă va fi de nici un folos. Aceasta nu este greşeala lui Buddha. Totuşi oamenii sunt supuşi iluziei. Ei ignoră faptul că propria lor minte este Buddha, pentru că altfel nu ar căuta un Buddha în afara minţii lor.
Un Buddha nu-l salvează pe un Buddha. Daca vă veţi folosi mintea pentru a căuta pe Buddha atunci nu-l veţi vedea pe Buddha. Câtă vreme îl veţi căuta pe Buddha altundeva, nu veţi vedea niciodată că propria voastră minte este Buddha. Nu folosiţi un Buddha pentru a venera un Buddha. Nu folosiţi mintea pentru a invoca un Buddha. Un Buddha nu recită sutre, un Buddha nu respectă precepte, un Buddha nu încalcă precepte. Buddha nu respectă şi nu încalcă nimic. Un Buddha nu face bine şi nu face rău.
Baso (709-788)
Baso Doitsu era un om cu o forţă ieşită din comun. Analele îl descriu ca pe un om cu o statură înaltă, cu un mers puternic de bivol, cu privirea pătrunzătoare ca a unui tigru. Înzestrat cu semnele exterioare ale buddheităţii, Baso a devenit călugăr în copilărie, a obţinut satoriul alături de Maestrul Nangaku, iar după moartea acestuia, Baso i-a luat locul de maestru în templul Kaigen-ji. Peste trei sute dintre discipolii săi au primit transmisia şi fiecare dintre ei, în diferite locuri, a contribuit mai târziu la renumele maestrului.
Această celebritate nu s-a dezminţit niciodată, Baso fiind considerat drept precursorul Zenului Rinzai, fondatorul metodei koan-ului şi ca una dintre figurile cele mai importante din istoria Zenului, după Eno, cel de-al şaselea Patriarh. Despre metodele sale de a da învăţătură există multe anecdote, Baso educându-şi discipolii cu lovituri de picior, ţipete, ameninţări. "Soku shin soku butsu" – această minte este Buddha - era crezul său, iar viaţa - domeniul realităţii sale. Aceasta însemna că satori nu este diferit de practică şi că practica nu este diferită de viaţa cotidiană, însă ignoranţa face ca practica să fie neglijată.
Baso spunea: "Înţelepciunea lui Buddha este la fel, ea ţâşneşte din viaţă, trecând prin toţi porii pielii, iar lumina ei luminează întregul univers. Nici o acţiune nu o poate îmblânzi şi nici o normă nu o poate limita". Acesta a fost şi sensul ultimelor cuvinte ale lui Baso, când la sfârşitul vieţii un călugăr era îngrijorat de starea sănătăţii lui: "Buddha cu faţa de soare, Buddha cu faţa de lună." Buddha cu faţa de soare trăieşte pe lume o mie opt sute de ani, Buddha cu faţa de lună numai o zi şi o noapte. Care este durata reală a vieţii unui Buddha? Baso nu a mai adăugat nimic, a facut baie, s-a aşezat în zazen şi a murit.
Predica lui Baso
"De la bun început, Calea este perfectă. Când vă conduceţi viaţa fără a sta în cumpănă, salvaţi Calea. A te feri de rău, a te ataşa de bine, a medita asupra vacuitatii înseamnă a face ceva. Dar cine aleargă dupa obiecte exterioare se îndepartează de Cale. Opriţi închipuirea întreitei lumi căci în ea se află sursa naşterii şi a morţii. Când dispare şi cea mai mică urmă de închipuire, dobândim comoara neasemuită a Dharmei. O sutră spune că nenumăratele elemente se combină pentru a forma corpul nostru şi că apariţia corpului este pur şi simplu apariţia lor, iar dispariţia corpului înseamnă dispariţia lor. Când ele apar, ele nu declară: "Acum vom apărea", atunci când dispar, ele nu declară: "Acum vom dispărea". Aşa este şi cu gândirea. Un gând urmează altuia, precedentul nu-l aşteaptă pe următorul. Asta se numeşte sagara mudra samadhi care include totul aşa cum oceanul include fluviile. În acest ocean apa este uniform sărată. Cel care trăieste în acest ocean se compune din toţi curenţii care intră în el; cine traieşte acolo foloseşte toate apele care se varsă în el.
Din timpuri străvechi, fiinţele locuiesc în esenţa Dharmei. Dacă nu înţeleg că trebuie să se întoarcă la sursă, ele urmează cuvintele, formele şi permit închipuirii să creeze karme infinite. Ar fi de ajuns să revină la această sursa dintr-un salt, printr-un singur gând, pentru ca întreaga lor fiinţă să devină "această minte este Buddha". O, călugări, contemplaţi-vă mintea! Nu încercaţi să reţineţi ceea ce vă spun. În ciuda elocvenţei mele, mintea nu se înmulţeşte; dacă nu vorbesc de ea, mintea nu se împuţinează. Dacă vreţi, vă puteţi diviza corpul în forme multiple şi puteţi împlini optsprezece minuni strălucind cu o lumină supranaturală, dar tot ceea ce veţi obţine cu asta nu va fi decât propria voastră cenuşă rece. Cenuşa rece şi umedă nu posedă nici o vitalitate şi poate fi comparată cu cel care practică pentru o cauză sau un scop. Cenuşa rece şi uscată este plină de viaţă şi poate fi comparată cu un bodisattva a cărui existenţă este pură şi nepătată. Diferitele învăţături ale lui Buddha sunt ca un şir nesfârşit de lanţuri împletite. Dacă aş începe să vorbesc despre asta, nu am mai termina niciodată. Dar de cum i-aţi sesizat spiritul, nu mai aveţi nimic de atins."
"Când ne aflăm în absolut, tot ce există este absolutul. Când ne aflăm în fenomene, tot ce există sunt fenomene. Dar cum locul în care ne aflăm este realitatea, totul este esenţa locului în care ne aflăm. Fie că este în timpul mersului, aşezat, în picioare sau culcat, totul este de o utilitate de neconceput. Este Zenul pur pe care dacă-l veţi înţelege nu veţi mai crea karma şi nu veţi mai trăi conform împrejurărilor, reacţionând la ceea ce vi se înfăţişează."
Sekito Kisen (700-790)
Sekito Kisen, în chineză Shih t’ou, s-a născut în 700 şi a murit în 790. A fost discipolul lui Seigen care la rândul său a fost succesorul celui de-al şaselea patriarh, Eno.
Sekito a fost unul dintre maeştrii eminenţi ai liniei succesorale a Zenului Soto. Este autorul celebrului San Do Kai ce este recitat în fiecare zi în toate templele Zen japoneze. Zenul Soto consideră San Do Kai ca legea sa, codul său. Cel ce întelege cu adevărat San Do Kai înseamnă că a realizat deja starea de Buddha. Sekito a fost la originea a trei din cele cinci şcoli ale Zenului chinezesc. Prin discipolii săi, Yakusan şi mai apoi Ungan şi Tozan a dat naştere Zenului - Soto, care s-a perpetuat pâna în zilele noastre. Prin Tenno, Ryutan, Tokusan, Seppo şi Unmon a dat naştere şcolii Zen - Unmon. Printr-un discipol al lui Seppo, Gensha, a dat naştere şcolii Zen – Honen. Aceste două ramuri Zen au dispărut de-a lungul vremii.
În vremea lui Sekito Rinzai-ul şi Soto-ul erau deja separate. Eno avusese foarte mulţi discipoli dintre care cei mai importanţi au fost Seigen şi Nangaku. Nangaku a avut un discipol foarte puternic şi inteligent, pe Baso (numele său în traducere înseamnă bunicul calului), căruia îi plăceau foarte mult discuţiile. Baso a avut ca discipol pe Obaku ce a fost maestru Rinzai. Seigen n-a avut decât un singur succesor, pe Sekito (numele său înseamnă cap de piatră). El nu era prea inteligent, practica doar sampai şi zazen pe o stâncă, dar înţelegerea sa era veritabilă.
Dogen (1200-1253)
Dogen Kigen s-a născut într-o familie de nobili japonezi, fiind descendent (a noua generaţie) al împăratului Murakami. La naşterea lui, un fizionomist l-a privit şi a spus: "Acest copil este un înţelept. Ochii săi au pupila dublă, cu siguranţă va fi un om mare. În carţile vechi scrie că atunci când un înţelept se naşte printre oameni, mama acestuia va fi în pericol. Acest copil îşi va pierde cu siguranţă mama atunci când va avea şapte ani." Însă mama lui nu şi-a facut griji la auzul acestor vorbe, ci din contră, cu atât mai mult l-a iubit şi onorat. Aşa cum prezisese acel om, mama lui Dogen a murit când acesta a împlinit opt ani.
În iarna celui de-al patrulea an al lui, Dogen a învăţat să citească poezii chinezeşti, stând pe genunchii bunicii lui. La vârsta de şapte ani i-a prezentat tatălui său o colecţie de poeme pe care el însuşi le compusese în chineză. La moartea mamei a fost profund îndurerat. Privind fumul beţişoarelor parfumate arse la funeraliile acesteia, a realizat impermanenţa vieţii, şi a hotărât să caute şi să realizeze iluminarea.
În primăvara celui de-al nouălea an al său, citeşte pentru prima dată Abhidharmakosha-shastra a lui Vasubandhu. Bătrânii preoţi buddhisti din timpul acela au spus că acest copil este la fel de strălucitor ca Manjusri, că este întruparea înţelepciunii şi că va putea aduce mari beneficii buddhismului. Dogen, conştient de aceste cuvinte, înca din copilărie a studiat cu multa râvnă. Este înfiat de către Fujiwara Moroie, regentul şi consilierul sef al împăratului Japoniei, un model fara seamă printre conducători şi miniştri. Îi împartăşeşte lui Dogen secretele şi esenţialul politicii. La vârsta de treisprezece ani îşi face debutul de curtean. Dar la scurt timp, Dogen părăseşte în secret palatul şi pleacă pe muntele Hiei, centrul buddhismului Tendai. La vremea aceea abatele templului era Ryokan, un unchi al lui Dogen din partea mamei, un maestru al învăţăturilor ezoterice şi exoterice. Dogen îi cere să fie ordinat călugăr, însă Ryokan îi spune: "Dar fratele tău mai mare şi tatăl tău vitreg vor fi foarte supăraţi." Dogen spune: "Când mama a murit ultimele ei cuvinte au fost acelea că eu trebuie să părăsesc casa şi să plec în căutarea Căii. Iar eu gândesc la fel, nu vreau să fiu implicat în afacerile fără rost ale oamenilor. Vreau să-mi părăsesc casa şi să devin călugăr. Vreau să devin călugăr şi să-mi plătesc datoriile faţă de mama şi bunicile mele." Ryokan l-a acceptat atunci ca învăţăcel.
La vârsta de paisprezece ani, îşi rade capul, primeşte preceptele şi devine călugăr. Studiaza practicile şcolii Tendai şi învăţăturile ezoterice din sudul Indiei. Până la vârsta de optsprezece ani citeşte toate scrierile canonice buddhiste. Mai târziu el pleacă la un alt unchi de-al lui, preotul Koin, pentru a-şi lămuri unele neclarităţi însă acesta i-a spus: "Ceea ce vrei tu să ştii este cel mai înalt aspect al religiei noastre. Acesta a fost transmis pe cale orală de-a lungul generaţiilor. Eu nu-ţi pot lămuri acest aspect. Dar trebuie să ştii că am auzit că există un maestru pe nume Boddhidharma ce a venit din India în China şi care a transmis sigiliul lui Buddha. Secta sa se numeşte şcoala Zen şi ştiu că s-a răspândit peste tot. Dacă vrei să afli răspuns la ce te frământă, atunci va trebui să mergi la preotul Eisai de la templul Kennin sau să pleci peste hotare în căutarea Căii". Deci la vârsta de optsprezece ani pleacă la templul Kennin, şi se alătură comunităţii lui Myozen, succesor al lui Eisai. Pe vremea aceea, puteai deveni călugăr zen doar după trei ani de practică alături de maestru, însă Dogen primeşte imediat dreptul să îmbrace veşmântul de călugăr. La sfârşitul aceluiaşi an, el primeşte roba cea mai înaltă şi este considerat ca "vehicol al Căii". Deci Dogen studiază cu Myozen de la care primeşte încă o data preceptele universale. I-au fost înmânate roba şi bolul, simbolurile tradiţionale Zen şi primeşte învăţăturile secrete ale ritualurilor ezoterice. Studiază de asemenea canoanele monastice şi în acea perioadă aude pentru prima dată despre calea Zenului Rinzai. Primind transmisia în linie autentică a trei secte – ezoterică, exoterică şi Zen - el devine unicul moştenitor al lui Myozen.
La vârsta de douazeci şi patru de ani, după şapte ani de studiu alături de Myozen, Dogen părăseşte Kennin şi pleacă spre China. După vizite la mai mulţi maeştri, Dogen ajunge în cele din urmă la Maestrul Rujing (Tendo Nyojo) cu care practică pentru mai multă vreme. Într-o noapte, târziu, pe cind călugării practicau în dojo, Rujing intră în sală şi începe să-i admonesteze pe cei adormiţi: "Zenul este abandonarea corpului şi a minţii. Nu este nevoie să arzi beţişoare parfumate, să te prosternezi, să reciţi numele lui Buddha, să faci ceremonii de căinţa, sau să citeşti scripturi. Zenul este împlinit prin postura zazen". Auzind acestea, Dogen devine pe loc iluminat. Din momentul în care a început să practice cu Nyojo (Rujing), Dogen s-a dedicat practicării Căii zi şi noapte, fără să piardă nici un moment. De atunci el nu s-a mai întins niciodată pentru a dormi. Nyojo îi spunea: "Tu ai disciplina vechilor Buddha, cu siguranţă vei avea un rol important în răspândirea Zenului. Tu eşti pentru mine asa cum Kasyapa a fost pentru Shakyamuni Buddha". În 1225 Dogen este în mod oficial recunoscut ca succesor al lui Nyojo, ca transmiţător al Căii. Nyojo i-a spus: "Întoarce-te în ţara ta natală şi răspândeşte Calea Zen. Traieşte în munţii adânci pâna iluminarea ta se va maturiza".
În 1227 Dogen se întoarce în Japonia, îşi caută un adăpost ici şi colo, în cele din urmă se stabileşte în munţii din nord-vestul Japoniei, lângă Fukui, unde fondează templul Eihei-ji (Templul Păcii Eterne). Predică principiile fundamentale ale Zenului Soto, şi anume:
  • practica este fără scop şi fără obiect (mushotoku)
  • abandonul corpului şi al minţii(shin jin datsu raku)
  • practica în sine este satori (shusho ichinyo)
Moare la Kyoto, la 28 august 1253. Dogen este autorul unor importante tratate care au fundamentat doctrina şi practica Zenului şi au pus bazele unei vieti monastice dedicate buddhismului autentic.
Predici ale lui Dogen
"Aţi avut şansa unică de a căpăta forma omeneasca. Nu treceţi de la lumină la întuneric! Aduceţi-vă contribuţia la opera esenţială a Căii lui Buddha. Cine se poate mulţumi cu plăcerea deşartă a scânteii ce ţâşneşte din cremene (când soarele luminează orbitor)? Forma şi substanţa sunt precum roua în iarbă, viaţa voastră este aidoma fulgerului ce se pierde într-o clipă. Vă implor, onoraţi discipoli ai Zenului, de prea multa vreme obişnuiţi a pipăi elefantul în beznă, nu vă temeţi de adevăratul dragon (Dharma). Consacraţi-vă energiile Căii ce arată fără ocolişuri absolutul. Respectaţi omul realizat care este mai presus de acţiunile oamenilor. Puneţi-vă în armonie cu iluminarea tuturor Buddhaşilor şi veţi moşteni satoriul patriarhilor. Faceţi întocmai şi veţi fi asemenea lor. Comoara (natura lui Buddha) se va dezvălui de la sine şi o veţi putea folosi după cum veţi voi."
"Zazenul este esenţa vieţii adevărate şi a fost transmis din vremea lui Buddha, de la Buddha la Buddha, de la Maestru la Maestru. În ultima vreme multe persoane stupide afirmă că practica zazen trebuie să atingă vidul minţii. Şi că dacă îl atingem, ajungem la poarta minţii calme şi pătrundem cu uşurinţă în lumea spiritului zen care nu se mişcă. Dar eu nu cred asa ceva. Aceasta opinie nu merge mai departe decât aceea a adepţilor Hinayana (Theravada). Cei care întreţin o asemenea opinie sunt chiar mai prejos decât cei care cred în tot felul de zei. Asemenea persoane nu sunt adevaraţi căutători ai adevărului lui Buddha. Suntem nespus de trişti că adevărata învăţătură a lui Buddha şi a maeştrilor este pe cale să moară în asemenea mod. Şi mai sunt alţii care spun că efortul de a face zazen este bun doar pentru debutanţi şi pentru tineri, dar pentru cei care au atins iluminarea practica zazenului nu este atât de importantă. Tot ei spun că atunci când ei merg, aceasta este Zen, că atunci când se aşează, aceasta este Zen, că dacă vorbesc sau păstrează tăcerea, aceasta este Zen, că toate acţiunile vieţii cotidiene sunt Zen. De aceea tot timpul ei sunt mulţumiţi şi calmi. Este o mare eroare, bineînţeles. Fireşte, fiecare acţiune a corpului şi minţii noastre poate deveni Zen, însă această stare veritabilă a Zenului nu poate exista nicăieri, decât prin practica zazenului. Nu există nicăieri Zen fără zazen. Zen şi zazen nu sunt separate. Ele nu sunt în dualitate ci în unitate. De vreme ce Zenul este un fapt subiectiv, el nu poate fi înţeles în mod obiectiv, ci mai degrabă, înţeles numai prin acţiunile vieţii cotidiene. Aceştia susţin toate acestea din cauză că zazenul este dificil. În orice caz, există o mare diferenţă între începători şi avansaţi. În prezent, a practica zazen şi a continua zazenul este adevărata problemă esenţială. Trebuie să înţelegeţi că practicarea Căii lui Buddha nu înseamnă altceva decât a face eforturi în practica zazen. Sensul veritabil al învăţăturii certificate este că nu trebuie să întreţinem scopul de a deveni un Buddha, deoarece însăşi practica posturii este Buddha. Postura este Buddha. Aceasta nu înseamnă că prin practica sau prin metoda zazen este creat un Buddha, ci că zazenul însuşi este corpul şi mintea sau mintea infinită, Buddha însuşi. Este realizarea satoriului sau experienţa adevărului însuşi. Dacă retezăm ataşamentele din mintea noastră, atunci nu va mai exista nici o relaţie între Buddha care face zazen şi Buddha care speră să devină Buddha. În acel moment doar zazenul-Buddha este adevăratul Buddha numai în acest moment suntem mai presus de toţi Buddha, putem deveni adevăratul Buddha, dincolo de toate timpurile. Plecând sau venind, în picioare sau lungit, zazenul are puterea unică de a împlini orice lucru. De la Buddha Shakyamuni, toţi Buddha şi maeştrii s-au succedat prin mijlocirea zazenului. Aceasta este intrarea principală."
"De aceea, trebuie să abandonaţi orice practică bazată pe înţelegerea intelectuală şi pe fuga după cuvinte. Trebuie să deprindeţi întoarcerea atenţiei spre interior pentru a ilumina adevărata voastră natură. Corpul şi mintea voastră vor pieri atunci de la sine şi va fi revelat chipul vostru originar".
Kodo Sawaki (1880-1966)
Kodo Sawaki s-a născut la 16 iunie 1880 şi a fost unul din cei şapte copii ai unei familii bogate. Numele său era Tsaikichi. La vârsta de cinci ani îşi pierde mama, iar la opt ani şi tatăl. Dupa moartea părinţilor a fost adoptat de un prieten al unui unchi de-al său, Sawaki Monchiki, un jucător şi parior înrăit, ce credea doar în "sex şi tutun", şi care avusese deja unsprezece neveste, ultima fiind o prostituată isterică. La treisprezece ani, pentru a se putea hrăni, se angajează paznic la jocurile de noroc. Într-o zi fiind martor la moartea unui bătrân într-un bordel, hotărăşte brusc să nu mai continue acest mod de viaţă. Acest incident îl îndreaptă pe calea buddhismului. Ajutat de un om bun, Morita Soshichi, intră într-un templu shinshu şi cere să fie ordinat călugăr. Dar abatele acestui templu îl îndrumă spre calea Zen şi în acest fel, pleacă spre templul Eihei-ji, unul din cele două temple principale ale scolii Soto Zen din acea vreme.
În 1896 soseşte la Eihei-ji. Din cauză că era un simplu necunoscut, nu i se acordă dreptul de a cere ordinaţia de călugăr şi este trimis să facă munca de servitor, însă din fericire, aceasta îi permite să înveţe să practice zazen. În 1897 primeşte ordinaţia de călugăr (tokudo) de la Sawade Koho Osho şi numele de Kodo (cel care face Calea să progreseze). Ramâne doi ani alături de Sawade Koho Osho. Mai târziu întâlneşte un alt maestru Fueoka Sunum Osho, de la care învaţă modul corect de practică şi anume: a nu căuta nici satori, nici altceva, ci numai a sta asezat în zazen, pur şi simplu. Practica alături de maestru este întreruptă dupa un an de războiul ruso-japonez (1900) la care a trebuit să participe. În 1904 este trimis într-un batalion de infanterie, unde într-o luptă este grav rănit. Zace mult timp printre cadavre, îşi pierde capacitatea de a vorbi, pe care o regăseşte după multa vreme. Este transportat înapoi în Japonia pentru îngrijiri medicale şi apoi pentru convalescenţă. În 1908, după cinci ani de întrerupere, la douazec şi nouă de ani întră la şcoala templului Horyu-ji la Nara, unde îşi face studiile de filozofie, practicând zazen, citind Shobogenzo.
În 1912 devine primul asistent al dojoului din Yosen-ji. Urmează o perioadă de singurătate, de practică intensă a zazenului, într-un templu din provincia Nara. În 1916 abandonează izolarea şi devine lector, koshi, în templul Daiji-ji Sodo. Pleacă din Daiji-ji pentru a locui în casa unui prieten. În 1923 începe să călătorească prin Japonia, ţinând conferinţe şi sesshinuri. În 1935 devine instructor de zazen la Universitatea Komasawa unde ţine conferinţe despre literatura Zen şi godo al templului Siji-ji (al doilea mare templu Soto Zen). Este momentul în care Yasuo (Taisen) Deshimaru devine discipolul său. Devine pentru o perioadă şi şeful templului Tengyo Zen Ien.
În 1949 pune bazele templului Antai-ji Shichikurin Sanzen Dojo. După razboi devine din ce în ce mai celebru în Japonia prin organizarea de conferinţe atât la universităţi cât şi la închisori, prin organizarea de sesshinuri şi tabere de vară în diferite locuri, prin construirea a numeroase dojouri. Îi învăţa atât pe călugări cât şi pe laici. Era supranumit "Kodo cel fara de casă", căci refuza să se stabilească într-un templu, şi călătorea întotdeauna singur. În 1963, la optzeci şi trei de ani cade grav bolnav si îşi petrece ultimele zile la Antai-ji (templu pe care l-a transformat într-un loc al practicii pure) privind muntele Takagamine. Cu trei zile înaintea morţii, contemplând muntele îi spune unei călugărite: "Priveşte-l! Natura este minunată. Înţeleg problemele oamenilor. Nicicând de-a lungul întregii mele vieţi n-am cunoscut o persoană căreia să mă fi supus sau pe care aş fi putut s-o admir. Dar muntele Takagamine mă priveşte de la înălţimea sa şi-mi spune: Kodo, Kodo...". Acestea au fost ultimele sale cuvinte. A murit la 21 decembrie 1966.
Extrase din conferinţe
"Aş vrea să vă vorbesc despre adevărul adânc al Zenului şi al zazenului. Bineînţeles că zazenul nu este postura şezând, de vreme ce această postură trebuie abandonată (datsu raku). Nu trebuie să ne ataşam de ideea de "a fi asezat". Pentru ca viata să devină religie, trebuie ca viaţa să devină în întregime religie. Daca vă explic de ce în zazen viaţa devine în întregime religie, este pentru că Dogen a explicat clar in Shobogenzo Bendowa: "Aceasta (zazenul) este marea poartă a buddhismului". De multe ori oamenii mă întreabă de ce fac zazen. În zazen nu se face nimic, zazenul inseamna "a deveni intim cu tine însuţi". De fapt există mai multe feluri de intimităţi. De exemplu poti să devii intim cu sake-ul, cu o amantă sau cu jocul de golf. În toate aceste cazuri lumea nu face altceva decât să caute un scop în aceste obiecte şi nu devin deloc intimi cu ei înşişi. Pentru a ne da seama ce suntem, nu există mijloc mai bun decât zazenul. Când sunt în dojo, fac zazen în linişte, închizând usa ... Desigur, există dorinţa omenească banală de a vrea să ştim în ce măsură facem zazen. Dar sinele însusi care face zazen este Buddha. Aceasta înseamnă "a deveni Buddha". Este punctul esential al zazenului, cu alte cuvinte, iluminarea tăcută (mokusho) a Zenului."
Se spune că zazenul şi credinta sunt două lucruri diferite şi că zazenul nu este credinta. Dar dacă practici zazen devenind intim cu tine însuţi, devenind pur, aceasta înseamnă credinta. Dacă practici zazen într-un mod superficial, atunci se poate spune ca există două lucruri, tu însuţi, şi zazenul. Atunci, tu însuţi şi zazenul, nu sunteti una. Deci există în permanenţă sinele şi zazenul, sinele şi Buddha, ca doua lucruri diferite. Buddha se vede departe şi asta nu e bine. Eu cred că zazenul şi acest Sawaki sunt un singur lucru. Zazen şi Sawaki, Sawaki şi zazen, nici o distanţă. Eu cred că Sawaki este el însuşi atunci când practică zazen. Dar nu este usor pentru că zazenul şi Sawaki se află la o mare distanţă. Practicând zazen, mă gândesc câteodată la o fată pe care am întâlnit-o sau la ceva impresionant, ca muntele Fuji. Zazenul nu trebuie practicat relaxat sau adormit. Luând o postură energică, Sawaki este "tras înspre zazen". Este ceea ce numim samadhi. Samadhi denumeşte ceea ce este pur ca natura, adică adevăratul "eu". Hakuin a spus: "Oamenii sunt deja natura lui Buddha". Pentru a ajunge la această natură însă trebuie să faci zazen cu mare seriozitate, fără distanţă, zazenul pe care-l numim san ze tsu kan, adică "a traversa şi a observa cele trei lumi ale trecutului, prezentului şi viitorului.
Cineva istoriseşte că odată, în timp ce ţineam o conferinţă undeva, trecând prin faţa sălii a auzit vocea mea care era deosebit de puternică şi incitantă; s-a oprit şi a aruncat o privire în sala în care, a constatat el cu uimire, nu erau decât două persoane. Puţin contează pentru mine dacă vorbesc pentru o sută sau o mie de persoane. Eu vorbesc întotdeauna din adâncul inimii. De aceea, în fiecare cuvânt, în fiecare frază, mintea şi corpul meu, carnea şi sângele meu sunt în întregime deschise.
Taisen Deshimaru (1914-1982)
Yasuo Deshimaru s-a născut la 29 noiembrie 1914 lângă Saga, Prefectura Kyushu într-o veche familie de samurai. Cea mai mare parte a copilăriei şi-a petrecut-o în Japonia rurală. Tatăl său era un mic întreprinzător ce se ocupa cu coordonarea lucrărilor agricole şi a pescuitului în acea zonă, un om foarte autoritar, ce voia pentru fiul său un viitor strălucit: "Fiul meu trebuie să devină un om important şi bogat, un ministru sau cel puţin un mare industriaş". Întotdeauna se plângea că fiul său dă prea multă atenţie lucrurilor spirituale, însă mama sa, ferventă susţinătoare a religiei buddhiste Shinshu, ce se ruga zi de zi repetând continuu numele lui Buddha Amida, era cea care îl susţinea cu putere. Pentru că în acel sat nu exista şcoală, bunicul său s-a ocupat de educaţia lui. Era un om batrân dar foarte mândru şi cu o forţă ieşită din comun. Fusese în tinereţe maestru de Kyushin-ryu (un amestec de ju-jitsu şi judo) şi antrenase numeroşi luptători în perioada revoluţiei Meiji. Înainte de a-şi învăţa nepotul să scrie şi să citească, bunicul îl învată forme de luptă, dând cu el de tatami fără prea multe scrupule. Cu ochii în lacrimi, copilul Yasuo se ridica de pe tatami şi pornea din nou la atac.
După terminarea şcolii elementare, deveni pasionat de pictura sumio-e pe care o studie cu profesorul Tanahaka Suishi aşa de bine încât după câţiva ani profesorul îl sfătui să se înscrie la Academia Ueno din Tokyo pentru a deveni pictor. Reacţia tatălui a fost una violentă: "Dumnezeu mi-e martor, cât voi trăi eu tu nu vei fi pictor. Vei intra la o şcoală şi te vei pregăti să-mi iei locul". Pentru că fusese foarte brav în razboiul ruso-japonez, tatăl voia ca fiul să-şi înceapă o carieră în armată, mai ales că şcolile militare şi cele administrative la acea vreme erau gratuite. Aşa deci, abandonate visele de copil, Yasuo se prezentă la vizita medicală de la Şcoala Militară unde fu respins din cauza miopiei. În timpul celui de-al doilea război mondial, acea clasă în care ar fi fost şi el a fost decimată. Respins la şcoala militară, se înscrie la liceul din Saga, dar la insistenţele tatălui se retrage şi merge să ajute la încărcatul carbunelui din minele din Mike în vapoarele care aprovizionau furnalele din regiune. Este angajat la cântăritul sacilor. Conştient că Yasuo nu vrea să-i ia locul, tatăl adoptă un tânăr (obicei foarte răspândit în Japonia). Aşa că, Yasuo se poate întoarce la studiu, se mută din nou în Saga la familia Majima unde-l întâlneşte pe Kodo Sawaki, maestrul ce-i va schimba viaţa. Deshimaru are optsprezece ani, Kodo Sawaki cincizeci, Yasuo este adept Jodo-shinshu iar Kodo nu vorbeşte niciodată de Zen cu el. Kodo ţinea conferinţe în Saga şi dormea noaptea la familia Majima, chiar în aceeaşi cameră cu Yasuo. Îşi continuă studiile de economie visând la America şi la succes; urmând cursurile buddhiste la universitate visa la puritate şi idealuri. Buddhism teoretic, bineînţeles.
În anul al treilea, îndrăgindu-şi foarte mult profesorul, participă pentru prima data la un sesshin Rinzai în templul Korin-ji. Deshimaru povesteşte despre acel sesshin: "Am fost treziţi brusc la ora două. Poate pentru că aveam 5 dani în Kendo, atitudinea mea era puţin cam arogantă, călugărul responsabil cu kyosakul mă urmări timp de opt zile cât dură sesshinul, controlându-mi postura şi dându-mi lovituri peste lovituri încât spatele meu deveni vânăt şi extrem de umflat. În tot acest timp nu am văzut nici urmă de profesor şi nici un maestru nu conducea sesshinul. Am început să mă întreb dacă acest Zen, la care eu apreciasem foarte mult intenţia, nu însemna altceva decât a fi bătut de catre un tip solid. În a opta zi, din cauza oboselii sau a neatenţiei, călugărul neîndemânatic şi sadic care pusese ochii pe mine mă nimeri cu kyosakul în cap. Atunci am avut pe loc un satori, am uitat totul, m-am trezit în picioare cu kyosakul în mână aplicând lovituri după lovituri călugărului ce mă torturase opt zile. Şi nu numai lui, ci şi tuturor călugărilor ce apăruseră din toate părţile. De vroiau Zen, le dădeam eu cât încape! - Ascultaţi-mă bine! Zenul vostru nu e o religie, e doar violenţă şi fascism! Nu vreau să vă mai văd nici pe voi, nici Zenul vostru, cât oi trăi eu."
Yasuo pleacă, continuă să studieze buddhismul însă acordă o mai mare atenţie şi timp studiilor de economie care-i permiteau sa viseze la un viitor în America. Aceste două lumi diferite şi în contradicţie îl atrag, cu toate că economiştii de obicei nu se ocupă de probleme religioase şi nici maeştrii buddhisti de problemele economice aferente vieţii cotidiene. Şi cu toate acestea, curiozitatea lui de adolescent îl împingea şi spre una şi spre cealaltă. Nu înţelegea de ce ar trebui să renunţe la una în favoarea celeilalte. Dacă ar fi ales calea spirituala, ar fi trebuit să trăiască retras, departe de lume, să se hrănească cu o supă săracă şi cu orez şi să fie luat în râs de cei din lumea afacerilor, iar pe de altă parte, dedicându-se afacerilor, ar fi dus o viaţă facută numai din calcule, bani, competiţie, trădare şi neîncredere, iar fiinţa lui spirituală s-ar fi pierdut treptat. Aceste lumi păreau incompatibile, fără posibilitate de comunicare între ele, coexistind doar ignorându-se reciproc. Copilăria lui a fost dominată de această diviziune, între materialismul puternic al tatălui şi spiritualismul profund al mamei sale. De asemenea era încercat de curiozitatea de a descoperi lumea occidentală. Începe să studieze engleza, merge duminica la biserica baptistă, ascultă lecturile din Biblie. Deveni interesat de religia iudeo-creştină, dar şi de fiica pastorului. Evoluţia politică îl determină să citeasca Marx şi Engels. Îşi termină studiile şi încearcă să se angajeze într-o fabrica de unde ar fi putut să plece în Statele Unite şi, datorită cunoştiinţelor considerabile de limba engleză, este angajat la fabrica Morinaga. Posibilitatea unei plecări în Statele Unite devine din ce în ce mai redusă, în Japonia au loc miscări politice de anvergură, generalul Majima, cel la care el locuise la Saga, este arestat pentru protest împotriva politicii fasciste duse de clanul militar Tosheya fapt ce-l marchează profund, devine din ce în ce mai nemulţumit de viaţa dusă, nu mai găseşte plăcere în distracţii ieftine, dorinţe comune, în munca fără satisfacţie din fabrică.
Se simte din ce în ce mai singur şi, într-o zi primeşte o scrisoare de la doamna Majima ce-l sfătuieşte să aibă o întrevedere cu Kodo Sawaki pentru a-şi rezolva problemele ce-l frământau. Merge la templul Soji, unde Kodo Sawaki practica alături de discipolii lui. Impresionat de postura acestuia, de invaţătura pe care acesta o dădea discipolilor săi, Deshimaru simte în sfirsit că acesta este locul lui la care visase îndelung. Devine discipolul lui Kodo Sawaki şi primeşte numele de Taisen. Urmând învăţătura maestrului său se dedică trup şi suflet practicii Shikantaza (doar aşezat) alături de acesta, pâna în momentul atacului japonez de la Pearl Harbour, când Taisen este trimis într-o misiune foarte periculoasă. Kodo îi dă rakusu-ul lui şi notiţele despre Shodoka cu cuvintele: "Respectă şi ai încredere în ceea ce ţi-am dat, iar karma ta va fi bună".
Deshimaru trece prin încercări foarte grele, fiind de mai multe ori pe punctul de a-şi pierde viaţa (o dată, vaporul pe care se găsea a fost unicul care a scapat dintr-un atac asupra convoiului ce transporta dinamită, altădată, pe când se afla în insula Bangka, este aruncat în închisoare pentru rebeliune şi salvat în ultimul moment de un acord între ţări, se îmbolnăveşte grav de malarie din care scapa cu greu, scapă ca prin miracol dintr-un atac cu bombe al americanilor asupra vasului pe care se afla, dupa ce pluteşte agăţat timp de o zi şi o noapte până când este salvat de o barca japoneză, apoi luat prizonier de americani şi aruncat într-un lagăr de concentrare în Singapore din care scapă după multe luni de muncă silnică). În sfârşit, Deshimaru se întoarce în Japonia, alături de maestrul sau, lânga care rămâne timp de paisprezece ani. În 1965, la capatul vieţii, pe patul de moarte, Kodo Sawaki îi dă shiho-ul, Kesa, simbolul transmisiei autentice, de la Buddha la Buddha, de la Patriarh la Patriarh.
"Pe timpul lui Bodhidharma, în India Buddhismul era într-o completă decădere spirituală. Şi astfel maestrul lui Bodhidharma îl îndemnă pe acesta să plece spre vest pentru a răspândi adevărata învăţătură. În Japonia zilelor noastre este aceeasi situaţie, Buddhismul este mort. Aşa că, tu, succesorul meu, trebuie să mergi în vest pentru ca Buddhismul să înflorească din nou. Toţi cei care practică zazen sunt discipolii mei". Dupa moartea lui Kodo Sawaki, Deshimaru incinerează corpul şi practică zazen timp de patruzeci şi nouă de zile în continuu. Apoi pleacă spre vest.
În 1967 ajunge în Franţa la invitaţia unui grup de adepţi ai macrobioticii. Locuieşte într-un depozit şi practică zazen zilnic împreună cu câteva persoane. Supravieţuieşte făcând masaje Shiatsu. După mai mult timp câţiva discipoli îi găsesc un apartament în care se mută. Începe sa călătorească, să ţină conferinţe în care el nu predică un buddhism dogmatic, convenţional. Învăţătura lui nu era rezervată călugărilor, celor retraşi din viaţa socială, ci din contră, pentru cei care trăiau în societate. Nimic din învăţătura lui nu era secret, nimic special. Învatatura lui trata viaţa cotidiană ca adevărată învârtire a roţii Dharmei. Maestrul Deshimaru era complet dincolo de religii şi de categoriile pe care şi le creează oamenii. Timp de cincisprezece ani a repetat că adevărata transmisie este practica zazenului. Începe să scrie cărti, care, împreună cu conferinţele ţinute şi cu practica regulată în dojo duc la o creştere masivă a practicanţilor, ajungând la mii de persoane. Are loc o explozie a Zenului în Europa, se deschid numeroase dojouri, în 1970 fondează A.Z.I. – Asociatia Zen International, iar în 1979 Deshimaru împreună cu discipolii săi construieşte pe valea Loirei primul mare templu Zen din Europa, Gendronniere, "Templul non-fricii".
În 1982 se întoarce în Japonia pentru a-şi îngriji ficatul, moare într-un pat de spital, este incinerat, iar cenuşa este adusă şi îngropată în grădina templului Gendronniere. Ultimele cuvinte adresate discipolilor au fost: "Please, continue zazen".
Extrase din conferinţe
Practica zazen este secretul Zenului. Zazenul este foarte dificil, o ştiu. Însă practicat zilnic este foarte eficient pentru lărgirea conştiinţei şi dezvoltarea intuiţiei. Zazenul nu numai că eliberează o mare cantitate de energie, dar el este postura trezirii. În timpul practicării lui nu trebuie căutat nimic. Fără obiect, el este doar concentrare asupra posturii, respiraţiei şi atitudinii minţii. Zenul este foarte simplu şi, în acelaşi timp, foarte greu de înţeles. Este o problemă de efort şi de repetiţie - precum viaţa. Numai asezaţi, fără scop şi fără dorinţă de profit, dacă postura, respiraţia ţi atitudinea minţii voastre sunt în armonie, înţelegeţi Zenul adevărat, pătrundeţi natura lui Buddha.
Zenul adevărat se practică fără motivaţie, fără scop, fără a căuta măcar trezirea (satori). Eu pun accentul asupra esenţei Zenului, asupra zazenului. Cântarea sutrelor, ceremoniile din temple sunt foarte frumoase, dar nu acolo se află esenţialul. Nu-i deloc nevoie să mergeţi în Japonia pentru a găsi învăţătura Zen autentică. Zenul adevarat este aici şi acum, în corpul şi în mintea voastră. Dacă postura şi respiraţia sunt juste, mintea îşi regăseşte condiţia normală, naturală. A regăsi acordul suflului cu clipa prezentă: atunci totul devine just. Nimic altceva nu e de găsit. Nimic de devenit. Nimic de obţinut. A nu căuta adevărul, a nu fugi de iluzii. Doar a fi prezenţi, aici şi acum, în mintea şi corpul vostru. Atunci apare conştiinţa profundă şi pură, universală şi nelimitată.
Mokusho Zeisler (1946-1990)
Zeisler s-a născut în 1946 la Budapesta. Puţin timp după naşterea sa, familia lui s-a mutat în Franţa. Acolo el avea să devină unul din primii discipoli ai Maestrului Deshimaru. După moartea lui Taisen Deshimaru, Maestrul Zeisler, dotat cu o putere charismatică şi o energie deosebite, a condus sangha (comunitatea practicanţilor de zen). Numele de călugăr pe care Deshimaru i l-a dat maestrului Zeisler a fost Mokusho (Lumină Tăcută, Trezire Tăcută). Este chiar semnul zazenului pe care îl practicăm – fără scop, în afara oricărui interes, fără nici o tehnică specială, pur şi limpede din adâncul pământului până în înălţimile cerului. "Lumina" este acea înţelegere şi înţelepciune atotcuprinzătoare ce apare atunci când, în linişte, mintea revine la starea sa originară, naturală. Mokusho Zeisler a dorit să se întoarcă în ţara natală şi în Europa de Est pentru a aduce kesa (veşmântul sacru) şi practica zazen. Moartea l-a împiedicat să îndeplinească acest proiect asa că discipolului său cel mai apropiat, Yvon Myoken Bec, i-a revenit această sarcină.
Yvon Myoken Bec
Maestrul Myoken urmează învăţăturile Maestrului Taisen Deshimaru şi ale Maestrului Mokusho Zeisler, şi din 1992 dă învăţătura în România şi Europa de Est. În prezent el trăieste în Budapesta, la Templul Taisen-ji unde dă învăţătura zilnic. De asemenea în mod regulat conduce sesshinuri în Templul Hobo-ji din Ungaria cât şi în locuri din România şi Croaţia.
În toamna anului 2002, a primit la Budapesta Shiho (transmisiunea oficială a dharmei) de la Maestrul Stéphane Kosen Thibaut (succesorul lui Renpo Niwa Zenji – fostul Stareţ al Eihei-Ji, cel mai mare templu zen japonez).
Maestrul Myoken menţine relaţii apropiate cu mai mulţi lideri spirituali din Europa, printre care Zentatsu Baker Roshi – moştenitorul Dharmei lui Suzuki Roshi, Fausto Taiten Guareschi – Stareţul Templului Zen Fuden-Ji - Italia, Maeştrii Kosen Thibaut şi Barbara Kosen – cei mai mari discipoli în viaţă ai Maestrului Deshimaru, Lama Deny – succesorul European al lui Kalu Rinpoche şi Genpo Roshi – conducătorul Kanzeon Sangha International. De asemenea, este membru al organizaţiei mondiale COVR (Colloquium on violence and religion - Colocviul despre Violenţă şi Religie), fondat de René Girard.